E frumos.
O frumusețe inumană. Cu tenul parcă prea alb, cu ochi mari și căprui. Părul îi cade peste umeri.
Razele soarelui jucăușe desenează pe fața lui umbre.
Buclele parcă sunt aranjate ca să fie invidiate de orice femeie care stă ore bune într-un salon.
Se întoarce către mine și fără niciun gest teatral îmi urează: ” Duminică frumoasă”.
Mă fâstâcesc și apoi îi cer scuze.
Câteva clipe mai devreme (me and my big mouth) rostisem un cuvânt aiurea.
M-a asigurat că nu a auzit nimic și a dispărut în lumina care învăluia biserica.
De unde sunteți?
Abia șoptit i-am răspuns: de departe.
Peregrin Spiritual 