Am luat soarele în mâini,

Cu o palmă îi împleteam razele,

Cu alta îi desenam inimi,

Ca să coboare pe pământ plin de iubire.

Am luat cerul

Și l-am strivit între degete,

I-am pus cunună de curcubeu

Și l-am purtat prin văzduh,

Văzuse el ceva acolo…

Un timp.

Am luat liniștea

Și i-am pus limbi de foc,

Ca să nască din ea iubiri alungite

Pe toată valea,

Pe toată marea,

Pe tot muntele,

Pe noi.

Am găsit Zidirea.

În Ea era Ochiul lui Dumnezeu.


Lasă un comentariu